Maia Sandu a explicat jurnaliștilor prezenți la vizita președintelui întreprinse la PTF Sculeni motivul pentru care niciun reprezentant al autorităților centrale de la Chișinău nu a fost prezent la evenimentul de învestire a noului bașcan din UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, scrie TVR Moldova
„Nu am mers pentru că nu cred să mergi la învestirea în funcție a unei persoane care, în campania electorală, a fost susținută de o grupare criminală și care face parte dintr-un partid politic care, între timp, a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională”, a spus Maia Sandu.
De asemenea, președintele a mai declarat că, în ce privește semnarea decretului de numire în funcție a Evgheniei Guțul, „legea va fi respectată întocmai”.
Amintim că pe 19 iunie, partidul Politic ”ȘOR” a fost scos în afara legii. Decizia a fost pronunțată de magistrații Curții Constituționale care, pe parcursul a mai multor ședințe, au examinat cererea Givernului privind scoaterea în afara legii a Partidului condus de Ilan Șor.