Două instituții de învățământ superior – Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul, vor beneficia de asistență financiară complementară, în sumă de circa 1,6 milioane de lei (80 de mii de euro), din partea Ministerului Educației și Cercetării (MEC).
Banii vor fi utilizați pentru investiții în infrastructură. Decizia a fost luată de grupul de lucru pentru redistribuirea finanțării complementare.
Astfel, USM va beneficia de circa 700 de mii de lei, bani care vor fi utilizați pentru actualizarea proiectului de reconstrucție a Bibliotecii științifice „Andrei Lupan”. Lucrările de edificare a blocului bibliotecii au fost lansate în anul 2007, dar nu sunt finalizate. Scopul elaborării noului proiect de reconstrucție este de a estima costurile necesare pentru finisarea construcției bibliotecii.
„Această bibliotecă dispune de cea mai mare colecție de carte științifică din țară, cu un fond de circa 1,5 milioane de titluri, multe dintre acestea într-un singur exemplar. Finanțarea din partea MEC ne va ajuta să păstrăm în condiții adecvate acest patrimoniu de carte științifică”, a afirmat Aurelia Hanganu, prorector USM.
Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul va primi 900 de mii de lei. Resursele vor fi utilizate pentru elaborarea proiectului tehnic al lucrărilor de reparație capitală a unui cămin studențesc. După renovare, acesta va găzdui nu doar studenți, dar și tineri specialiști din domeniul educației.
„Prin finanțările acordate, susținem două proiecte importante de infrastructură universitară. USM va putea finaliza un edificiu care va găzdui un fond de carte extrem de valoros, iar Universitatea din Cahul va începe renovarea unui spațiu care va fi util atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice tinere. Investițiile în modernizarea infrastructurii universitare sunt una dintre prioritățile noastre”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
În luna iunie curent, MEC a decis acordarea unei sume de 33 mln de lei în calitate de finanțare complementară pentru 13 universități din subordinea ministerului. Resursele financiare vor fi utilizate pentru renovarea blocurilor și sălilor de studii, îmbunătățirea condițiilor din căminele studențești, dotarea laboratoarelor și sălilor de studii.
În total, volumul alocațiilor bugetare pentru finanțarea complementară, pentru anul financiar 2023, a constituit circa 35 mln de lei.