Cinci cetățeni din Bangladesh intenționau, în mod fraudulos, să treacă frontiera Republicii Moldova

La valorificarea unei informații operative, de către angajații Sectorului Poliției de Frontieră Cuhnești au fost depistați cinci cetățeni ai Bangladeshului, care aveau intenție clară de a trece ilegal frontiera moldo-română.

În dimineața zilei de 1 august 2023, străinii au venit din mun. Chișinău până în localitatea de frontieră Bisericani, raionul Glodeni, urmau să-și continue deplasarea, pe jos, spre frontiera de stat cu scopul de a ajunge în România.

Fiind depistați, la fața locului s-a stabilit că aveau asupra lor permise de ședere ca lucrători imigranți la o întreprindere din Chișinău, angajatorul căreia reziliase cu ei contractele de muncă.

Ca urmare a spectrului de măsuri întreprinse și materialelor probatorii, acumulate de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale VEST în comun cu angajații Inspectoratului General de Migrație – DR Nord, cei cinci cetățeni ai Bangladesh au fost plasați la Centrul de plasament temporar al străinilor pe un termen de 30 zile cu revocarea dreptului de ședere. Măsura a fost luată ieri, 2 august 2023, conform Hotărârii Judecătoriei Bălți, sediul central.

În continuare echipa comună desfășoară acțiuni speciale de investigație în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și a altor persoane implicate.

Total
0
Shares
Total
0
Share