Iulie 2023 a fost confirmată drept cea mai caldă luna din istoria măsurătorilor meteorologice, conform agenției europene Copernicus. Specialiștii spun că datele pentru această lună au depășit toate estimările și au bătut recordul înregistrat precedent, al lunii iulie 2019, scrie Digi24.ro
Luna trecută, marcată de canicule și incendii pe toată suprafața globului, a fost cu 0,33 de grade Celsius mai caldă decât luna care deținea până în prezent recordul (iulie 2019, cu o temperatură medie de 16,63 de grade Celsius).
Temperatura aerului a fost, de asemenea, cu 0,72 mai mare decât media (1991-2020) pentru iulie, au transmis cei de la Copernicus. Estimările arătau deja din 27 iulie, cu câteva zile înainte de încheierea lunii, că aceasta va fi cea mai fierbinte din istorie, în condițiile în care se înregistraseră deja numeroase recorduri în zilele care trecuseră, notează sursa citată.
Atunci, estimările l-au făcut pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, să ridice un nou semnal de alarmă și să afirmă că planeta a depășit de era încălzirii globale și a intrat în cea a „fierberii globale”.
Oceanele sunt, de asemenea, dovada acestei evoluții îngrijorătoare după ce temperaturile de la suprafață au fost anormal de ridicate începând din aprilie și au atins niveluri fără precedent în iulie.
Un record absolut a fost atins pe 30 iulie, când s-au înregistrat 20,96 grade Celsius, iar pentru ansamblul lunii, temperatura de suprafață a fost cu 0,51 grade Celsius mai mare decât media (1991-2020).
Recorduri dezastruoase înregistrate pe tot globul
„Asistăm la noi recorduri atât în ceea ce privește temperatura globală a aerului, precum și cea de la suprafața oceanelor în iulie. Aceste recorduri au consecințe dezastruoase pentru oameni și pentru planetă, expusă la evenimente extreme mai frecvente și mai intense”, a subliniat Samantha Burgess, directoare adjunctă a serviciul european Copernicus privind schimbările climatice (CS3).
Semnele încălzirii climatice cauzate de activitățile umane – începând cu utilizarea combustibililor fosili (cărbune, petrol, gaz) – s-au manifestat simultan la nivel global. Fenomene și evenimente extreme au avut loc pe tot globul – de la Grecia și sudul Europei devastate de incendii, la Canada sau China afectate de inundații apocaliptice. Rețeaua științifică World Weather Attribution (WWA) a concluzionat deja că recentele episoade de căldură extremă din Europa și Statele Unite ar fi fost „aproape imposibile” fără efectele activității industriale umane.
Copernicus a mai transmis că banchiza din Antarctica a atins cea mai mică suprafață într-o lună iulie de la începutul observațiilor satelitare, cu 15% mai puțin decât media corespunzătoare acestei luni.
2023, un an al recordurilor
„Anul 2023 ocupă, pentru moment, locul al treilea în clasamentul celor mai fierbinți ani, cu 0,43 de grade Celsius peste media recentă și o temperatură medie mondială în iulie de 1,5 grade Celsius mai mare decât nivelurile preindustriale”, a mai spus Samantha Burgess.
Pragul de 1,5 grade Celsius este profund simbolic întrucât este limita cea mai ambițioasă fixată în cadrul Acordului de la Paris din 2015 pentru limitarea încălzirii globale.
Totodată, pragul menționat în acest acord internațional se referă la valori medii din mai mulți ani și nu doar la o singură lună. „Chiar dacă toate acestea sunt doar temporare, arată urgența realizării unor eforturi ambițioase pentru reducerea emisiilor mondiale de gaze cu efect de seră, care sunt cauza principală a acestor recorduri”, a concluzionat Burgess. Anul 2023 nu a încheiat, însă, lista de recorduri.
„Ne așteptăm la un final de an relativ fierbinte pentru 2023 din cauza dezvoltării fenomenului El Nino”, au mai amintit cei de la Copernicus. Acest fenomen climatic ciclic deasupra Oceanului Pacific este, de fapt, sinonim cu o încălzire mondială suplimentară.