Indexările și creșterile pensiilor au fost făcute deja în luna aprilie. Acestea sunt prescrise foarte clar de lege, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în cadrul emisiunii Rezoomat de la Rlive, scrie Realitatea.md
El a declarat că indexarea de peste două ori mai mică decât inflația a fost deja realizată și nu se mai schimbă în acest an.
Totodată, ministrul subliniază că majorarea pensiilor oricum rămâne o prioritate a acestui Guvern. Potrivit lui, pensia minimă a crescut din 2021 și până în prezent cu 120 la sută, ceea ce este peste rata de inflație.
„Indexările și creșterile pensiilor sunt prescrise foarte clar de lege. Noi trebuie să privim în ansamblu lucrurile. Pentru că în cadrul Guvernului noi avem responsabilitatea de a sigura un nivel de trai decent pentru pensionari și înțelegem că la acest capitol avem de lucru. Dar trebuie să ne asigurăm și de sustenabilitatea sistemului de pensii din Republica Moldova. Numărul de pensionari și persoane care muncesc este aproape egal. Noi avem o problemă foarte mare de solidaritatea socială, pentru că avem multe persoane care lucrează la gri”, a declarat Alexei Buzu.
Ministrul Muncii și protecției Sociale, a mai precizat că trebuie să se asigure că sistemul de pensii va fi sustenabil și peste 10 ani.
„Noi nu vrem să avem măsuri iresponsabile din perspectiva fiscală. Să ne pomenim într-o situație și mai complicată. Deficitul din bugetul asigurărilor sociale la capitolul pensii este destul de mare – 30%”, a mai precizat ministrul Muncii și protecției Sociale.
Amintim că, ultima dată pensia a fost indexată cu aproximativ 15% în luna aprilie sub rata inflației care a fost 34%. Cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă constituie 2 620 de lei sau cu aproximativ 342 de lei mai mult decât în anul 2022.