VIDEO // Contrabandă de peste 1,5 milioane de lei cu vin din Georgia. PCCOCS a efectuat 12 percheziții la o companie Chișinău

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, anunță investigarea unei companii din Chișinău pentru contrabandă cu vin din Georgia de peste 1,5 milioane lei, destinat Statelor Unite ale Americii.

Compania ar fi organizat schema de export a peste 10 000 sticle de vin, despre care au declarat că ar fi din Republica Moldova, pe când ulterior examinărilor oamenii legii au depistat că pe sticle erau aplicate etichete de fabricare a acestuia în Georgia. Astfel, vinul ar fi urmat să fie comercializat ca produs al unui brand renumit din Georgia. Așadar, compania a indicat în acte că marfa fabricată de brandul declarat din Republica Moldova ar valora circa 400.000 lei, pe când oamenii legii au stabilit că aceasta de fapt valorează peste 1,5 milioane lei.

Prin urmare, oamenii legii au descins cu 12 percheziții în Chișinău care vizau activitatea companiei, în baza mandatelor judecătorești. Acolo, au fost depistate alte loturi de alcool din alte state, inclusiv din Georgia și Irlanda – peste 11.700 sticle de vin, precum și peste 600 sticle de whisky. De asemenea, au ridicat acte de evidență contabilă și mostre de etichete ce urmau să fie aplicate pe ambalajul sticlelor.

Urmare a avansării investigațiilor pe dosar, autoritatea de investigație va face publice informații de impact social major, timp în care compania vizată beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share