Doi frați moldoveni ar fi ucis un italian, pentru că a încercat să fure din apartamentul lor. Bărbatul a fost găsit mort în ascensor

Doi frați moldoveni ar fi ucis un bărbat italian de 32 de ani. Potrivit presei din Italia, totul s-ar fi întâmplat în noaptea zilei de 9 august, într-un bloc de locuit din Veneția. Tinerii au explicat că au reacționat în fața unei tentative de furt. Potrivit celor doi, victima ar fi fost unul dintre trei infractori care au pătruns în locuința lor, scrie Rotalianul.com

Conform versiunii proprietarilor, în timp ce doi dintre hoți încercau să fugă, al treilea – un italian – a fost ajuns de moldoveni în timp ce încerca să scape cu ascensorul. A izbucnit o confruntare violentă.

La un moment dat, ascensorul s-a blocat între etajul doi și al treilea. Alarma a fost dată de ceilalți locatari, care au auzit strigăte și zgomote. La momentul redeschiderii de către polițiști, bărbatul de 32 de ani era deja decedat, iar cei doi frați moldoveni erau și ei acolo, răniți.

„Cei doi frați au fost interogați în timpul nopții și au dat aceeași versiune: Luau cina acasă când brusc s-au confruntat cu bărbatul de 32 de ani (Nardelli), în timp ce alți doi oameni au rămas la ușă”, a reconstruit versiunea apărării avocatul Jacopo Trevisan.

„Radu (un frate) a fost împins, Marin (al doilea frate) a sunat la carabinieri, care l-au avertizat că vecinii au sunat deja la 113 (numărul de urgență). În timp ce cei doi complici au fugit pe scări, Nardelli a luat ascensorul, urmărit de cei doi frați, care erau în chiloți și desculți. La etaj, ușa nu s-a deschis, dar au auzit complicele lovind și strigând: deschideți, vă omorâm”.

Potrivit avocatului, clienții săi au reacționat în legitimă apărare.

Investigațiile sunt în plină desfășurare.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share