Astăzi, 12.08.2023 în urma ședinței Biroului Permanent al Partidului Național Moldovenesc a fost luată decizia unanimă de înaintare către Consiliul Național Politic al PNM a propunerii privind excluderea lui Sergiu Burlacu din rândurile formațiunii politice, conform procedurilor prevăzute în Statut, la ora ședinței acesta fiind încă membru al PNM și neprezentând nici o cerere de demisie.
“Decizia vine ca urmare a acceptării de către Sergiu Burlacu a unei oferte financiar avantajoase din partea președintelui PLDM, Vlad Filat, cu care s-a întâlnit personal pe 3 august la Chișinău și la formațiunea căruia a aderat astăzi.
Regretăm decizia lui Sergiu Burlacu, în care echipa PNM a investit încredere, resurse și timp și pe care l-a promovat în calitate de candidat la funcția de primar al mun. Bălți.
Totodată vom sesiza Procuratura Anticorupție privind tentativele de corupere a membrilor PNM venite din partea liderului PLDM, Vlad Filat”, a transmis PNM.