Cinci universități din Republica Moldova au fost acreditate la nivel european, fapt ce permite recunoașterea și compatibilizarea diplomelor eliberate de acestea în țările Uniunii Europene, anunță Ministerul Educației.
Acreditarea a fost făcută de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS). Acreditarea a fost acordată pe un termen de cinci ani pentru Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
Pregătirea pentru acest proces a durat mai bine de doi ani și este un pas înainte spre internaționalizarea programelor de studii și atragerea unui număr mai mare de studenți străini, se arată într-un comunicat al ministerului.
În procesul evaluării, ARACIS a analizat activitatea conducerii universităților, cadrelor didactice, științifico-didactice și de cercetare. Totodată, a fost evaluată calitatea predării, obiectivele și strategiile de dezvoltare ale universităților.
Printre recomandările înaintate de experții internaționali se numără asigurarea vizibilității instituțiilor la nivel internațional, inclusiv prin creșterea numărului de studenți și personal care se află în mobilitate academică, dar și consolidarea politicii lingvistice a instituției prin oferirea de cursuri de limbi străine la toate facultățile.
În anul 2019, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a obținut acreditare internațională din partea Agenției Independente pentru Acreditare și Rating din Astana, Kazahstan (IAAR).