Alte două documente falsificate, descoperite în weekend la doi călători – un ucrainean și un moldovean

În punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe sensul de intrare în Republica Moldova, au fost depistați doi tineri care dețineau acte falsificate. Ambele persoane au recunoscut că documentele sunt cumpărate.

Prima persoană documentată este un bărbat de 30 de ani cu dublă cetățenie (UKR/RO), care s-a prezentat la volanul unui autoturism înmatriculat în Austria. În cadrul verificării documentelor, polițiștii de frontieră au avut bănuială asupra veridicității permisului de conducere, pretins a fi emis de către autoritățile ucrainene. Cercetarea preliminară a documentului cu tehnica specială a fost stabilit că este falsificat. La cele depistate, străinul a comunicat că acum cinci luni ar fi oferit unui intermediar, identificat pe internet, 300 EUR pentru ca ultimul să-l ajute la preschimbarea permisului original, care ar fi fost deteriorat de copii. În continuare, cetățeanul a fost înlăturat de la conducerea mașinii.

Al doilea documentat este cetățean al Republicii Moldova de 35 de ani. Acesta s-a prezentat la trecerea frontierei printre pasagerii rutei „Germania – Moldova”. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au trecut conaționalul în linia doua de control, ca urmare asupra sa a fost descoperit un permis de conducere rusesc falsificat. La audieri, tânărul a declarat că ilegal și-a perfectat permisul în Rusia pentru a putea lucra în calitate de șofer. L-ar fi obținut contra sumei de 300 de dolari. Permisul a fost ridicat și urmează să ajungă în laboratorul criminalistic IGPF pentru expertiză.

Cercetările pe cazuri sunt efectuate în continuare în scopul elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun.

Total
0
Shares
Total
0
Share