Incendiu la Stăuceni: Primarul roagă locuitorii să ajute la stingerea flăcărilor

Un incendiu masiv de vegetație a izbucnit la Stăuceni. Informația a fost confirmată pentru redacția Realitatea de ofițera de presă a IGSU, Liliana Pușcașu.

Potrivit primelor informații, are loc un incendiu de vegetație pe suprafață extinsă. La fața locului intervine patru echipe de pompieri, pentru a opri răspândirea flăcărilor.

Primarul din localitate, Alexandru Vornicu, a solicitat intervenția localnicilor. Conform lui, focul se extinde și ar putea ajunge la cartiere rezidențiale.

„Bărbați care locuiesc pe str. Mugurel, Eminescu, Ștefan cel Mare, avem nevoie se ajutor la stingerea focului care vine spre cartierul locativ! Implicați-vă, nu fiți indiferenți!”, scrie primarul pe rețelele de socializare.

Într-un mesaj precedent, funcționarul afirma că ore în șir responsabilii luptă ca flăcările să nu se extindă spre cartierul rezidențial și îndemna localnicii să supravegheze copiii și să nu aprindă vegetația din câmpuri.

 

 

Total
0
Shares
Total
0
Share