Stația de epurare a apelor uzate din orașul Călărași îşi va extinde capacitatea

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a anunţat astăzi că până în vara anului 2024 urmează să fie finalizat proiectul regional de îmbunătăţire a nivelului de trai în localităţile raioanelor Călăraşi şi Străşeni, prin asigurarea accesului populaţiei la sistemele centralizate de canalizare.

Proiectul, implementat de ADR Centru și susținut financiar din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), își propune să îmbunătățească accesul la sistemul de canalizare pentru peste 4500 de locuitori din orașul Călărași și satul Nișcani.

„În prezent se lucrează la reabilitarea și extinderea stației de epurare a apelor uzate din oraș, prin instalarea a două reactoare de epurare biologică suplimentare”, indică ADR Centru.

Potrivit sursei citate, în cadrul aceluiași proiect, în luna august curent, au fost recepționate lucrările de construcție a rețelei de canalizare pe trei străzi importante din orașul Călărași. La această etapă, circa 60 de gospodării au acces liber pentru conectarea și utilizarea serviciului centralizat de evacuare a apelor uzate.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share