Proiectul de lege care prevede prezentarea actelor la identitate la orice operațiune de schimb valutar a fost supus consultărilor publice

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a organizat consultări publice a PROIECTULUI de lege prin care se impune obligativitatea prezentării unui act de identitate la orice operațiune de schimb valutar.

La ședință au participat autorul proiectului, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, deputați, reprezentanți ai Băncii Naționale a Moldovei, ai Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, ai asociațiilor din domeniu, persoane care activează în domeniul schimbului valutar etc.

Participanții la ședință s-au expus pe marginea prevederilor inițiativei legislative și au înaintat unele recomandări, care vor fi examinate de către autorul proiectului și de către comisia de profil.

Modificările la Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului au fost votate în prima lectură de Parlament.

Documentul prevede eliminarea pragului de 10 000 lei până la care se puteau efectua operațiuni de schimb valutar fără prezentarea actelor de identitate.

Potrivit autorului proiectului de lege, aceasta este o măsură importantă de prevenire a spălării banilor și finanțării terorismului, necesară pentru protejarea sistemului financiar și asigurarea unui mediu financiar sigur și transparent.

După examinarea amendamentelor și definitivarea proiectului de lege, acesta va fi propus spre adoptare în plenul Parlamentului.

Total
0
Shares
Total
0
Share