În seara zilei de 17 septembrie pompierii au fost solicitați pentru a lichida un incendiu înregistrat în localitatea Hîrjauca, raionul Călărași.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 22:17. Potrivit primelor informații, arderea a izbucnit într-o casă de locuit.
La fața locului au intervenit două echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul locuinței cu suprafața de 63 m2.
Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului către ora 23:16 și lichidarea completă a arderii la ora 00:38.
Focul a distrus 80% din acoperișul casei, dar și bunurile materiale din interiorul a două odăi. În timpul intervenției, pompierii au depistat cadavrul carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 44 de ani.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 51 situații de risc.