Potrivit ofiţerului superior din cadrul Serviciului geniu, maior Ivan Cornegruţa, în perioada respectivă, geniștii militari au executat 12 misiuni de deminare. În urma acestora, au fost depistate și distruse proiectile de artilerie, grenade de mână şi lovituri cumulative – în total, 72 de obiecte explozive, precum și 943 de cartușe de calibru diferit.
Sursa a menţionat că obiectele periculoase au fost descoperite în Chișinău, Căușeni, Ialoveni, Basarabeasca, Sîngerei, Edineț, Fălești, Anenii Noi, Ungheni și Dubăsari.
Cea mai mare cantitate de muniţii a fost găsită în apropierea satului Plop-Știubei, raionul Căușeni, acolo unde a intervenit echipa Batalionului de Geniu ,,Codru’’, condusă de către căpitanul Ion Golovei. La fața locului au fost identificate și nimicite 11 lovituri cumulative germane, 37 grenade de mână și 943 de cartușe. Obiectele explozive, care datau din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost distruse în condiţii de maximă securitate.
De la începutul anului până în prezent, au fost executate 130 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 947 de obiecte explozive de diferite tipuri și 11 258 de cartușe.