DOC // Detalii de la AAC despre zborul de repatriere a unui grup de moldoveni aflați în Israel

Autoritatea Aeronautica Civila informează că in seara zilei de 12 Octombrie 2023 a fost emisă autorizația pentru efectuarea zborului neregulat (charter) pe ruta Tel Aviv – Chisinau solicitat de către compania aeriană și organizat de Ilan Șor.

“Pentru a evita interpretarea greșită și dezinformarea cetățenilor, precizăm:

1. Solicitarea de autorizare a zborului neregulat a venit din partea furnizorului de servicii de deservire la sol MGH Ground Handling din Aeroportul Internațional Chisinau și a fost înregistrată în SIA GEAP la ora15:40, nefiind depuse toate actele necesare pentru autorizare.

2. După coordonarea între reprezentantii Autorității și MGH Ground Handling aproximativ la 18:30 au fost depuse și actele care lipseau.

3. Deși conform solicitarii acesta este un zbor de repatriere, solicitantul nu a coordonat zborul cu instituțiile statului relevante, motiv pentru care a fost necesar timp suplimentar pentru a verifica originea zborului, lista pasagerilor și alte elemente necesare în vederea asigurării securității naționale, ținând cont de faptul că zborul se efectuează dintr-o zona cu risc sporit.

4. Menționam ca din 30 de pasageri, conform informației prezentate de către solicitant doar 13 sunt cetățeni au Republicii Moldova.

5. După finalizarea verificărilor corespunzătoare, autorizația a fost emisa la ora 22:30 și este valabilă pentru 72 ore.

Autoritatea Aeronautică Civilă regretă orice încercare de a induce în eroare și a dezinforma populația”, a transmis AAC.

Total
0
Shares
Total
0
Share