Leușeni cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei. Peste 12 mii de traversări, în doar 24 de ore

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62 454 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 32 008 traversări persoane.

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 36 663, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 25 791.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 33 243 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 20 300 treceri și alte 8 911 traversări – frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Leușeni – 12 702 traversări persoane;
PTF Sculeni – 9 632 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 8 842 traversări persoane;
PTF Otaci – 4 743 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 4 298 traversări persoane;
PTF comun Palanca – 3 748 traversări persoane;
PTF Cahul – 3 105 traversări persoane.

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 16 535 treceri, dintre care 7 739 pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 3 196 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 12 persoane.

Total
0
Shares
Total
0
Share