Șeful SIS, Alexandru Musteață a organizat astăzi un briefing în care a anunțat că datele operative și analitice ale instituției pe care o conduce indică asupra pregătirii și realizării în țara noastră a unui scenariu subversiv de imixtiune externă orchestrat de Federația Rusă, scrie Moldpres.md
Potrivit sursei citate, țara noastră este supusă începând cu a doua jumătate a anului 2022 unui război hibrid finanțat de Rusia. Șeful SIS a menționat că R. Moldova nu este singura țară supusă „agresiunii hibride” din partea Federației Ruse.
„Războiul hibrid dus de Federația Rusă în R. Moldova și al unor grupuri criminale s-a intensificat în a doua jumătate a anul 2022 și se manifestă prin următoarele tactici: tentativă de răsturnare a ordinii constituționale și de preluare a puterii, amplificarea tendințelor de natură separatistă în zona de sud a R. Moldova, în special UTA Gagauz-Yeri; interferența Federației Ruse în procesul electoral; propagandă și alterarea spațiului informațional; precum și exploatarea elementelor de crimă organizată prin alterarea procesului electoral și democratic”, a spus Musteață.
Conducătorul SIS a menționat că după scoaterea în afara legii a Partidului Șor, liderul partidului – Ilan Șor, ar fi migrat activitatea partidului către o nouă formațiune – Partidul Șansa. Anume către această formațiune ar fi fost virate sume mari de bani pentru coruperea procesului electoral, provenite inclusiv din Rusia.
Musteață a precizat că până în prezent sute de angajați ai MAI, SIS și Procuraturii sunt antrenați în documentarea activității infracționale a noului Partid Șansa și a altor formațiuni conduse din umbră de Ilan Șor.