Peste 100 milioane de lei vor fi alocate suplimentar pentru reparația drumurilor

Executivul a aprobat astăzi modificări la Programul privind repartizarea mijloacelor Fondului rutier pentru întreținerea și reparația drumurilor publice naționale în anul 2023. Acestea prevăd redistribuirea mijloacelor Fondului rutier în funcție de necesitățile Programului și alocarea mijloacelor suplimentare în sumă de 105,6 milioane de lei (5,28 mln de euro).

Astfel, pentru întreținerea de rutină a drumurilor pe timp de vară a fost majorat volumul mijloacelor financiare cu circa 36,9 mln de lei, iar pentru întreținerea drumurilor publice naționale pe timp de iarnă, în particular, pregătirea stocurilor de materiale antiderapante, suma a fost majorată cu 8,4 mln de lei. Totodată, pentru executarea lucrărilor de întreținere periodică a sistemului de siguranță rutieră, suma a fost mărită cu 12,7 mln de lei.

În același timp, pentru finalizarea proiectelor de reparație capitală a drumurilor naționale și a unor poduri, sunt alocate mijloace suplimentare în valoare de circa 45 mln de lei. De asemenea, resurse suplimentare sunt alocate pentru executarea lucrărilor de proiectare, evaluare a drumurilor și podurilor, procurarea terenurilor, în sumă de 20,5 mln de lei.

Pentru anul 2023, Guvernul a alocat suma de 1,48 miliarde de lei în fondul rutier. Ulterior, acesta a fost majorat cu 736 milioane de lei.

Total
0
Shares
Total
0
Share