Un conațional și-a cumpărat cu 300 euro un buletin românesc falsificat

O carte de identitate românească, cu semne vădite de falsificare, a fost ridicată în punctul de trecere a frontierei Leușeni. Documentat pentru falsul depistat este un cetățean moldovean de 23 de ani.

Tânărul s-a prezentat astăzi, 7 decembrie 2023, la pista de control al trecerii frontierei de stat.

Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus persoana controlului de nivelul II, iar în rezultat au descoperit cartea de identitate, eliberată pe numele său de către autoritățile române. La verificarea minuțioasă a documentului, a fost stabilită prezența indicilor rezonabili de falsificare. Din declarații s-a aflat că actul fusese obținut, prin intermediari, contra sumei de 300 EUR.

În fapt, documentul cu pricina va ajunge în laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză. Cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share