Unele categorii de angajați din sectorul bugetar vor beneficia de salarii echivalate

Unele categorii de angajați din sectorul bugetar vor beneficia de salarii echivalate. Parlamentul a votat în prima lectură un PROIECT de modificare a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

În contextul executării unei Hotărâri a Curții Constituționale, vor fi majorate clasele de salarizare a unor funcționari publici din Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiție, curțile de apel, judecătoriile, Curtea Constituțională și aliniate la nivelul salarial al funcționarilor publici din alte autorități. Pentru aceleași categorii de funcționari, se propune diminuarea sporului cu caracter specific de la 60 % la 40 %.

De asemenea, vor fi făcute ajustări în legislație pentru unele categorii de angajați ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, precum și ai Inspectoratului de Stat al Muncii în contextul propunerii de aplicare și majorare a valorii de referință. O altă prevedere a proiectului constă în majorarea cuantumului salariului minim pe țară, de la 1 ianuarie 2024, la 5 000 de lei, acesta fiind aplicabil atât pentru sectorul bugetar, cât și pentru cel real. Respectiv, angajații care vor avea salarii mai mici de 5 000 de lei vor beneficia de plăți compensatorii.

Autorul proiectului este Ministerul Finanțelor. Inițiativa legislativă urmează a fi examinată și în lectura a doua de Parlament.

Total
0
Shares
Total
0
Share