Sandu, la Forumul Primarilor: „Vă asigur, autoritățile centrale vor continua să fie alături de primarii care lucrează pentru oameni”

Ieri șefa statului a discutat cu peste 700 de reprezentanți ai administrației publice locale, prezenți la Forumul Primarilor, despre importanța parteneriatului între toate nivelurile administrației. În adresarea sa, Președinta a menționat că prin doar prin efort comun pot fi dezvoltate localitățile, iar Moldova să avanseze hotărât pe drumul european.

„În această toamnă, peste 1 milion 200 de mii de oameni au ieșit la vot cu speranța că cei 895 de primari, alături de consilierii locali, vor munci pentru a construi sate și orașe în care să ne placă să trăim și cu care să ne mândrim. Acum trei ani, am promis să mobilizăm resurse interne și externe mai mari pentru finanțarea proiectelor în localități și ne-am ținut de cuvânt”, a declarat ea.

Șefa statului a menționat că prin Programul „Satul European” au fost finanțate 496 de proiecte în întreaga țară, în sumă totală de 1,8 miliarde de lei. „Rezultatele acestor investiții se pot vedea cu ochiul liber, fie că ne referim la proiecte ce țin de alimentarea cu apă și canalizare, termoizolarea clădirilor, creșterea atractivității turistice sau de dezvoltare a infrastructurii economice. Mai mult, spre deosebire de guvernările precedente, care alocau fonduri adesea discreționar, de aceste programe au putut beneficia localități indiferent de culoarea politică a primarilor. Am solicitat Guvernului să lanseze cât mai curând apelul pentru „Satul European 2”, a punctat Sandu.

Totodată, Sandu a subliniat în adresarea sa către aleșii locali că Republica Moldova se află într-un moment istoric și nu e timp de pierdut: „Cetățenii din toate localitățile așteaptă Europa acasă și cer ca satele și orașele noastre să aibă condiții de viață ca în localitățile din UE. Trebuie să ne unim eforturile pentru a îndeplini acest deziderat și, vă asigur, autoritățile centrale vor continua să fie alături de primarii care lucrează pentru oameni”.

Total
0
Shares
Total
0
Share