FOTO // Tatiana Cociu, primarul municipiului Orhei, a avut prima audiență cu cetățenii

Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, asistată de către viceprimarii Cristina Cojocari și Valerian Cristea, au avut joi, 14 decembrie, audiența cu cetățenii, unde locuitorii municipiului Orhei au venit pentru a-și împărtăși impresiile și problemele cu care se confruntă comunitatea locală.

Tatiana Cociu a menționat că aceste opinii sunt extrem de importante pentru autoritățile locale, și a încurajat oamenii să vorbească deschis despre situațiile cu care se întâlnesc zi de zi.

„Am avut prima audiență cu cetățenii, în cadrul căreia am avut ocazia să ascultăm solicitările și problemele oamenilor, care sunt foarte importante pentru noi. Vă invităm să participați la audiențele organizate de autoritățile locale unde ne puteți aduce la cunoștință orice preocupări sau probleme cu care vă confruntați în comunitatea noastră”, a spus primarul.

Edilul a dat asigurări că echipa sa, susținută de Ilan Șor, va continua să activeze în beneficiul comunității și locuitorilor Orheiului.

„Vom munci pentru a vă oferi confortul și siguranța cuvenită. Ne dorim să creăm un mediu propice pentru dezvoltarea comunității noastre și să vă oferim servicii de calitate. Vă asigurăm că vom analiza cu atenție fiecare solicitare și vom depune toate eforturile pentru a găsi soluții eficiente și rapide. Suntem aici pentru fiecare dintre Dumneavoastră și suntem dedicați în a vă oferi un trai mai bun în municipiul Orhei”, a mai spus Tatiana Cociu.

Primarul a menționat că astfel de întâlniri vor avea loc ori de câte ori vor avea nevoie cetățenii. Sunt invitați toți oamenii, care au ceva de spus reprezentanților primăriei.

Menționăm că Tatiana Cociu și echipa sa au declarat în repetate rânduri că prioritatea administrației locale și a echipei lui Ilan Șor vor fi întotdeauna cetățenii și problemele cu care aceștia se confruntă.

Total
0
Shares
Total
0
Share