Doi experți internaționali vor evalua sistemul de monitorizare electronică din Republica Moldova. În perioada 18-19 decembrie, aceștia au efectuat o vizită de documentare în țara noastră, unde au discutat cu responsabilii de la instituțiile implicate în asigurarea funcționării sistemului de monitorizare, inclusiv cu cei de la Ministerul Justiției și Inspectoratul Național de Probațiune (INP).
Obiectivele misiunii de evaluare sunt analiza sistemului de monitorizare electronică actual prin prisma standardelor europene de calitate și conformitate, evaluarea riscurilor și vulnerabilităților de securitate ale echipamentului existent, analiza proceselor actuale, precum și înaintarea propunerilor de îmbunătățire a mecanismului de monitorizare electronică.
Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, le-a mulțumit experților pentru disponibilitatea de a oferi expertiză și a reiterat necesitatea unei evaluări obiective a modului în care a fost implementat sistemul de monitorizare electronică. „Este foarte important să avem un sistem de monitorizare electronică modern, sigur și de calitate, astfel încât drepturile persoanelor supravegheate să fie pe deplin respectate, dar și să ne asigurăm că acestea nu se eschivează de la supravegherea electronică”, a menționat ministra Justiției.
Experții au vizitat Direcția monitorizare electronică din cadrul INP, unde au avut posibilitatea să vadă cum funcționează sistemul, dar și să testeze dispozitivele de monitorizare aplicate în prezent. De asemenea, au discutat cu reprezentanți ai Agenției Resurse Informaționale Juridice din subordinea Ministerului Justiției, Inspectoratului Național pentru Securitate Publică, dar și judecători, pentru a înțelege mecanismul de monitorizare electronică în Republica Moldova direct de la practicieni.
În rezultatul vizitei, experții vor întocmi un raport, care va conține constatări și propuneri de îmbunătățire a sistemului de monitorizare electronică, atât cu privire la categoriile de persoane pasibile monitorizării, cât și cu privire la calitatea echipamentului tehnic și corespunderea acestuia cu standardele ISO.
Experții sunt contractați de ABA ROLI Moldova, la solicitarea Ministerului Justiției.