Prima declarație a lui Alexei Navalnîi după ce a fost dat dispărut săptămâni întregi: ”Nu vă faceți griji pentru mine”

Opozantul rus încarcerat Aleksei Navelnîi, ai cărui apropiați nu mai aveau vești despre el de aproape trei săptămâni, a anunțat marți pe rețelele sociale că este „bine”, după ce a fost transferat într-o colonie penitenciară la Kharp, în Arctica rusă, scrie France Presse.

„Deplasarea până la noul loc de detenție, care a durat 20 de zile, a fost destul de obositoare. Dar sunt într-o stare de spirit bună, ca Moș Crăciun. Oricum, să nu vă faceți griji pentru mine. Sunt bine. Sunt liniștit că am ajuns în sfârșit”, a scris Alexei Navalnîi pe platforma X.

Navalnîi a spus că a ajuns în noua colonie penitenciară sâmbătă seară. Acesta nu credea că va fi găsit de cei dragi înainte de jumătatea lunii ianuarie.

„Am fost surprins când s-a deschis ușa celulei ieri și mi s-a spus: „Un avocat este aici pentru tine”, a povestit el, declarându-se recunoscător pentru „sprijinul” exprimat.

Amintim că, colaboratorii săi apropiați nu mai aveau vești despre el de la începutul lui decembrie. El a dispărut din colonia penitenciară din regiunea Vladimir, la 250 de kilometri est de Moscova, unde era deținut până atunci. Apropiații săi au anunțat luni, 25 decembrie, că au reușit să ia legătura cu el, explicând că a fost mutat într-o colonie penală din nord-vestul Siberiei.

Aleksei Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, ispășește o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru „extremism”. El a fost arestat în ianuarie 2021, la întoarcerea în Rusia din convalescență în Germania pentru o otrăvire pe care o atribuie Kremlinului, amintește AFP.

În Occident, dispariția sa a provocat îngrijorare care nu a fost în întregime atenuată de reapariția într-o regiune foarte îndepărtată. Statele Unite s-au declarat luni „profund îngrijorate” de „condițiile de detenție” ale lui Aleksei Navalnîi, cerând eliberarea sa. Potrivit unuia dintre colaboratorii apropiați ai opozantului, Ivan Jdanov, el este deținut în „una dintre cele mai nordice și mai îndepărtate colonii” penitenciare ale Rusiei, unde condițiile sunt „dificile”.

Total
0
Shares
Total
0
Share