Cu 8,9 milioane de vizitatori în 2023, Muzeul Luvru a revenit la un nivel de vizitare apropiat de cel din 2019, înainte de criza sanitară, însă este în continuare privat de vizitatorii săi asiatici, a anunţat acesta miercuri, informează AFP, sursă citată de agerpres.ro
„Această creştere cu 14% a numărului de vizitatori faţă de 2022 (7,8 milioane de vizitatori) se apropie de nivelul pre-pandemic” din 2019 (9,6 milioane de vizitatori), a indicat muzeul parizian pentru AFP.
Cu toate acestea, cel mai mare muzeu din lume a precizat că „nu mai mizează pe un număr record de vizitatori ca în trecut – în 2018 a primit 10,2 milioane de vizitatori -, după ce a decis să menţină o capacitate zilnică de 30.000 de vizitatori” pentru a asigura publicului „condiţii mai bune de primire şi de vizitare”.
„Această capacitate zilnică va fi menţinută pe durata Jocurilor Olimpice (26 iulie-11 august)”, în pofida afluxului de vizitatori din întreaga lume aşteptat în capitala franceză, a precizat muzeul.
În 2023, muzeul Luvru a primit 32% vizitatori francezi şi 68% vizitatori străini, dintre care 13% americani, alături de europeni din ţările vecine (7% Italia, 5% Marea Britanie şi Germania, 4% Spania).
Vizitatorii din Asia (Japonia, Coreea, China) au reprezentat doar 2,5% din totalul vizitatorilor, în timp ce în 2018, vizitatorii chinezi au reprezentat singuri 8% din totalul celor care au călcat pragul muzeului.
Potrivit industriei turismului şi autorităţilor franceze, motivul scăderii numărului de turişti chinezi ţine de „reluarea foarte treptată a legăturilor aeriene” cu China şi de „dificultăţi legate de eliberarea vizelor”.