CUB: PAS mută „Cazul mandatului de la Țibirica” la CSJ în speranța de a lua ceea ce nu-i aparține

După două luni de tărăgănări și procese judiciare, mâine, 25 ianuarie, Curtea Supremă de Justiție va examina legalitatea mandatului obținut de Iacob Proscurov, primarul CUB (Coaliția pentru Unitate și Bunăstare), contestat de avocații partidului aflat la guvernare, PAS.

”Deși a pierdut în primele 2 instanțe, PAS speră să obțină prin recursul adus în fața ultimei instanțe pretenția invalidării mandatului de primar al satului Țibirica, raionul Călărași, al dlui Proscurov Iacob, încercând să obțină ceea ce a pierdut în instanțele inferioare.

Cazul Iurcu vs Proscurov este grăitor asupra modului în care actuala putere politică pune presiune pe martori, aduce probe false și, elementar, nu face diferența între competența organelor electorale, de a valida ori nu rezultatele alegerilor, de competența organelor judiciare, interpretând eronat circumstanțele reale ale cazului și aducând dovezi implauzibile pentru o justiție independentă.

Notăm că Iacob Proscurov a fost declarat învingător al turului 2 al alegerilor locale de către cele 2 organe electorale – de către I nivel comunal (CECE nr.9/26), și de către nivelul 2 – CECE raional Călărași nr.9, adică de către reprezentantul CEC în teritoriu. La 15.01.2024, Curtea de apel Chișinău a confirmat practic justețea primei instanței, dar se vede că plimbarea dosarului în toate instanțele posibile face parte dintr-o strategie de intimidare a opoziției și de forțare a unei decizii favorabile politic. Amintim că reclamantul, reprezentanții PAS, în mod ilegal au fotografiat buletinele de vot contestate și au încercat să le prezinte ca probe pe un dosar civil. Mai mult ca atât, deși PAS a formulat recursul pe unele articole din Codul administrativ și cel electoral, nu a indicat nici într-un recurs care este eroare Curții de Apel în examinarea cazului și care ar fi motivul recursului la CSJ.

Cu toate acestea recursul a fost acceptat, iar mâine 25 ianuarie, urmează să aibă loc ședința de judecată la Curtea Supremă de Justiție. Referințele au fost semnate și transmise instanței, așteptăm dreaptă justiție pentru cetățenii celor două sate private de dreptul de a avea un primar ales democratic”, este comunicatul CUB.

Total
0
Shares
Total
0
Share