VIDEO // Olesea Stamate, deputat PAS: Dacă va câștiga firma despre care se zvonește, m-ar deranja, personal, ca membru al echipei

Olesea Stamate, deputat

Scandalul privind licitația trucată de la Aeroportul Internațional Chișinău începe să-i deranjeze și pe membrii partidului de guvernământ. Fosta președintă a Comisiei parlamentare Juridice, Numiri și Imunități, Olesea Stamate, a declarat, într-o emisiune de la N4, că, în funcție de câți participanți vor depune dosarele de participare, va fi posibil de evaluat cum au fost formulate condițiile din caietul de sarcini. Totuși, dacă totul va fi așa cum scrie presa și câștigătoare a concursului va fi SRL „Lagardere Travel Retail”, asta va fi deranjant, a recunoscut Olesea Stamate.

„Va rămâne, în sens că va depune dosarul doar această companie? Atunci am putea spune că zvonurile de pe telegram sunt adevărate. Eu așa aș putea să spun, de exemplu, și asta m-ar deranja, personal, ca membru al echipei”, a spus ea.

Anunțul privind organizarea licitației cu strigare pentru spațiile comerciale din aeroport a fost publicat pe data de 18 ianuarie. Cu puțin timp înainte de asta, Guvernul a schimbat directorul Agenției Proprietății Publice, iar într-un cămin din sectorul Buiucani al Capitalei a fost înregistrat un SRL cu denumirea „Lagardere Travel Retail”. Această firmă a provocat un scandal de corupție la un concurs similar de la Aeroportul Otopeni, care a devenit obiect al unui dosar penal instrumentat de Direcția Națională Anticorupție de la București.

Până acum, despre faptul că licitația de la aeroport este o schemă de înstrăinare ilegală a unor active profitabile ale statului au vorbit mai mulți politicieni, inclusiv fostul președinte Igor Dodon, fostul premier Ion Chicu, președintele Partidului „Demnitate și Adevăr”, Dinu Plângău, președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, și președintele Partidului „Unitate și Bunăstare”, Igor Munteanu. De asemenea, despre faptul că Agenția Proprietății Publice a formulat caietul de sarcini pentru ca la licitație să se poată califica doar SRL „Lagardere Travel Retail” au atenționat mai mulți experți economici, bloggeri și jurnaliști din mass-media care nu este controlată de guvernare. Președintele Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe, Radu Marian, a recunoscut, într-o emisiune TV, că statul are nevoie de SRL-ul din căminul de pe strada Coca, pe care l-a numit „investitor strategic”.

Total
0
Shares
Total
0
Share