Astăzi, primarul general al Municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă a anunțat că demisionează. Deși nu își mai exercita funcțiile din data de 28 iulie 2017, interimatul fiind asigurat de Nistor Grozavu și Silvia Radu, Chirtoacă abia astăzi a decis să își anunțe demisia.
Cu această ocazie, mai multe persoane din mediul politic al Republicii Moldova. Printre aceștia ar fi și primarul interimar al capitalei Silvia Radu, dar și socialistul Ion Ceban, considerat drept unul din principalii favoriți în cazul unor alegeri anticipate pentru Primăria Municipiului Chișinău.
Ion Ceban laudă decizia lui Dorin Chirtoacă spunând că este una din puținele decizii corecte pe care le-ar fi luat fostul primar în decursul carierei sale politice. Poziția socialiștilor este una neschimbată din 2015, organizarea alegerilor anticipate în Bălți, Chișinău dar și alegeri parlamentare anticipate.
„E una din puținele decizii corecte pe care le-a luat Dorin Chirtoacă în cei 10 ani de mandat! Alegerile anticipate trebuie organizate atât în Chișinău, cât și la Bălți cât mai rapid. Ideal ar fi să fie desfășurate în aceeași zi cu cele parlamentare anticipate pe țară, tot în mai anul curent. Am fost și rămânem consecvenți. Această poziție a fost anunțată după alegerile din 2014 și cele locale din 2015.” a scris Ion Ceban pe profilul său de Facebook.
La rândul său, primarul interimar, Silvia Radu spune că nu este descurajată de decizia lui Chirtoacă, spunând că era conștientă de faptul că perioada interimatului va fi una scurtă. Aceasta anunță că va continua să facă lucruri bune pentru locuitorii capitalei atâta timă cât nu va fi ales un alt primar.
„Am văzut că Dorin Chirtoacă și-a anunțat demisia. Salut acest gest. Așa cum am spus de la început, cred că intermiatul acesta trebuie să fie doar pentru o perioadă scurtă, deoarece instituția Primăriei are nevoie de o conducere care să-i asigure stabilitatea. Pentru a fi eficienți stabilitatea este vitală. Îmi voi face datoria în calitatea de primar general interimar până vor fi finalizate alegerile.” scrie Silvia Radu pe Facebook.
În urma anunțului făcut de Dorin Chirtoacă ar trebui să fie organizate alegeri anticipate. Se presupune că acestea vor avea loc în luna mai curent.