Fostul premier Pavel Filip, un apropiat al oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc a fost numit director Sudzucker Moldova. Candidatura sa a fost votată de Consiliul de administrație al companiei, se arată în informația întreprinderii, scrie Bani.md
Până la numirea în funcție, Pavel Filip a deținut membru al Comitetului de Conducere al întreprinderii.
În același timp, Rostislav Magdei va fi director de Producere, Anatolie Gorodenco – director Materie primă, Adrian Lipcan – director Vânzări, iar Doina Donici va fi director general adjunct și director financiar. Valerii Nicușor și Alexei Fortuna au fost numiți administratori ai subsidiarei Agro-SZM.
Pavel Filip a fost membru al Partidului Democrat condus de Vlad Plahotniuc.
În 2008, a fost numit șef la Tutun-CTC, societate cu capital majoritar de stat. În 2011, a fost învestit în funcția de ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, instituție pe care a condus-o până ianuarie 2016.
În 2010, în perioada mandatului său la Tutun-CTC, Filip a aderat la PDM și a fost inclus în lista de candidați ai formațiunii pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010. În 2014, pentru o scurtă perioadă, a fost deputat, după care a revenit în funcția de ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.
În calitate de președinte al organizației municipale a Partidului Democrat, Pavel Filip este cel care l-a propus pe Vladimir Plahotniuc, în iulie 2014, la distincția de stat supremă a Republicii Moldova.