Bacalaureatul 2024 va fi susținut în 93 de centre de examen, de către 18 800 de candidați înscriși

Candidații la bacalaureat vor susține probele de examen în 93 de centre, dintre care 31 se află în municipiul Chișinău, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării.

Lista centrelor de bacalaureat pentru sesiunea de examene 2024 a fost aprobată în ședința Comisiei Naționale de Examene.

Instituirea centrelor de bacalaureat și desemnarea președinților și secretarilor acestora a fost decisă urmare a propunerilor transmise de Organele locale de specialitate în domeniul învăţământului din fiecare raion/municipiu, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la examenul naţional de bacalaureat.

Reieșind din numărul total de candidați în fiecare raion/municipiu, în 15 dintre raioane sunt instituite câte un singur centru de bacalaureat.

În sesiunea de examen 2024 sunt înscriși circa 18800 candidați, dintre care 2514 sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare. În sesiunea 2023 au fost înscriși la examenul național de bacalaureat 19064 de candidați, în 2022 – 18603, iar în sesiunea 2021 – 16773.

În anul curent, la profilul real au depus cereri pentru a susține examenul național de bacalaureatul 8609 candidați, la profilul umanist – 9299 de candidați, la profilul arte – 551 de candidați și la profilul sport – 293 de candidați.

Conform limbii de instruire candidații înscriși la sesiune sunt repartizați după cum urmează: limba de instruire română – 15064 de candidați, limba de instruire rusă/engleză/bulgară/ucraineană/găgăuză – 3688 de candidați.

Din numărul total de candidați care s-au înscris pentru susținerea examenului național de bacalaureat, 12007 sunt din licee teoretice (261 din liceu seral), 6003 din colegii/centre de excelență, 338 din instituții de învățământ superior, iar 143 vor susține examenul fiind înscriși în regim de externat.

Testele rezolvate vor fi verificate în patru centre republicane de evaluare din mun. Chișinău începând cu data de 4 iunie. Pe data de 27 iunie, în centrele de bacalaureat, vor fi afișate rezultatele din sesiunea de bază. Programul de desfășurare a sesiunii de examene 2024 poate fi accesat aici.

Reamintim că sesiunea de bacalaureat se va desfășura în perioada 04 – 21 iunie 2024. Orarul probelor de examen sesiunea 2024 poate fi găsit aici.

În context, Ministerul Educației și Cercetării îndeamnă elevii claselor absolvente să se pregătească temeinic și conștiincios pentru susținerea examenelor naționale de absolvire, sesiunea 2024.

Total
0
Shares
Total
0
Share