Un alt tânăr din Israel a încercat să traverseze frontiera, având în bagajul său un pistol pneumatic. Străinul a fost depistat în Aeroportul Internațional Chișinău, pe sensul de ieșire din țară, printre pasagerii rutei cu destinație spre Tel Aviv.
În data de 11 aprilie 2024, acționând în coordonare, polițiștii de frontieră și funcționarii vamali au observat într-un bagaj de cală un obiect din metal, asemănător unui pistol. La extinderea verificărilor, au fost depistate și un încărcător, un balonaș cu CO2 și un pachețel cu bile metalice.
Bagajul aparținea unui cetățean al Israelului în vârstă de 26 de ani.
Conform procedurilor legale, bunurile au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizelor de specialitate. Cercetările pe caz continuă.