Estonia intenționează să obțină recunoașterea Patriarhiei Moscovei drept organizație teroristă

Lauri Läänemets, ministrul de interne al Estoniei, a propus recunoașterea acestei organizații religioase, Patriarhia Moscovei, ca fiind teroristă. Ministrul de interne al Estoniei, Lauri Läänemets, va înainta în Parlament o inițiativă de a recunoaștere Patriarhia Moscovei în Estonia drept organizație teroristă, iar pe această bază intenționează să obțină interzicerea definitivă a activităților ei în această țară baltică, scrie Rador.ro

„Ținând cont de întregul context, eu, în calitate de ministru al afacerilor interne, nu pot face altceva decât să propun Parlamentului ca Patriarhia Moscovei să fie declarată drept organizație teroristă, care sprijină terorismul și activitățile teroriste și, drept urmare, Ministrul Afacerilor Interne ar putea merge în instanță și să propună dizolvarea organizației religioase care funcționează aici, în țară”, a declarat Lauri Läänemets, la Televiziunea Publică Estonă.

„Pe baza unei examinări a Ministerului Afacerilor Interne și a unei evaluări efectuate de Poliția de securitate din Estonia, pe care tocmai le-am primit nu am de ales în afară de a lua măsuri pentru a rupe legăturile dintre Biserica Ortodoxă Estonă a Patriarhiei Moscovei și Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, Biserica Ortodoxă Estonă din cadrul Patriarhiei Moscovei are peste 100.000 de enoriași (la totalul de 1,3 milioane de locuitori ai Estoniei), iar subordonarea ei față de Moscova „reprezintă o amenințare pentru securitatea Estoniei”.

„Acest fapt nu va afecta comunitățile și asta nu înseamnă că bisericile vor fi închise, dar înseamnă că va fi întreruptă comunicarea cu Moscova”, a susținut Läänemets. El a menționat că în cei doi ani în care a ocupat funcția de ministru al afacerilor interne i-a convocat de patru ori pe reprezentanții Eparhiei Tallinn pentru comiterea unor nereguli legate de securitate.

Totodată, reprezentantul Eparhiei Tallinn, episcopul Daniil de Tartu, care este și vicarul Diecezei din Tallinn, a declarat marți, la o conferință de presă, că Eparhia Tallinnn nu se supune direct Patriarhului Moscovei și nu poate fi responsabilă pentru declarațiile Patriarhului Kirill făcute în sprijinul acțiunilor Rusiei din Ucraina.

În presa estonă, declarațiile sale au fost evaluate drept un refuz la cererea de a întrerupe relațiile cu Patriarhia Moscovei.

Autoritățile estone l-au forțat pe capul Patriarhiei Estone, Mitropolitul Eugene, să părăsească Estonia, fără a-și reînnoi permisul de ședere.

La 6 februarie 2024, acesta a părăsit țara, afirmând înainte de a pleca că ”Există două arhiepiscopii în Estonia, care, cu binecuvântarea mea, pot exercita atribuțiile Capului bisericii noastre. Eu, la rândul meu, voi menține legătura și voi continua chiar și de la distanță să am grijă de biserica care mi-a fost încredințată”.

Total
0
Shares
Total
0
Share