Procuratura conduce urmărirea penală pe cazul tinerei din Orhei, găsită fără suflare în raionul Telenești. O spune șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, potrivit căruia oamenii legii au depus un volum de muncă enorm pentru a găsi tânăra dispărută, fiind ridicate imaginile de pe toate camerele video de pe traseul Orhei-Telenești, scrie IPN
„O mare parte din detaliile anchetei nu le pot oferi pentru că dosarul este în gestiunea Procuraturii, cea care conduce urmărirea penală. Orice informație furnizată ar putea periclita mersul urmăririi penale. Procesul de documentare nu s-a limitat doar la analiza imaginilor video și a descifrărilor conversațiilor telefonice. În primele zile, căutările au avut loc în municipiul Orhei, ulterior, reieșind din datele pe care le aveam, am trecut în raionul Telenești. Anumite circumstanțe arată că persoana a gândit unele acțiuni și a avut unele intenții, asta ne dă o anumită bănuială rezonabilă. Dar este o bănuială rezonabilă, nu o constatare. Toate camerele video ridicate sunt cu imagini de noapte, acțiunile ilegale au avut loc în timpul nopții, de aceea calitatea imaginilor nu era cea mai performantă”, a spus Viorel Cernăuțeanu.
Cernăuțeanu confirmă că principalul suspect pe acest caz, Gheorghe Cotorobai, a fost angajat al Ministerului de Interne în perioada 1999-2000.
Principalul suspect, Gheorghe Cotorobai, a fost plasat la 19 aprilie în arest, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind acuzat de răpire. Șeful Inspectoratului General al Poliției recunoaște că suspectul a fost angajat al Ministerului de Interne și deținea armă.
„Gheorghe Cotorobai a studiat la Colegiul de Poliție în 1997-1998. Din 1999-2000, doi ani de zile, a lucrat la Inspectoratul de Poliție Telenești, anume în acea localitate, ulterior s-a eliberat și nu a mai activat din anul 2000 în Ministerul de Interne sau o altă instituție subordonată ministerului. Deținea armă, dar deținea și actele necesare de la psihiatru, narcolog. În prima fază am știut doar că o fetiță a dispărut în Orhei, se cunoștea doar că a urcat într-un mijloc de transport dintr-o stație de așteptare din Orhei. De aceea, primele acțiuni de căutare au avut loc în Orhei. Ulterior, făcându-se analiza la toate înregistrările s-a stabilit că acest mijloc de transport a părăsit municipiul Orhei. Durata până la Telenești a fost mai mare decât cea normală, asta ne-a dat temei ca să verificăm traseul până la Telenești, cu toate drumurile adiacente”, a mai spus șeful Inspectoratului General al Poliției.