Comisia Electorală Centrală anunță despre inițierea elaborării proiectului de hotărâre „Pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile electorale în cazul suspendării votării”, începând cu data de 24 aprilie 2024.
Conform art. 76 alin. (1) și (2) din Codul electoral nr. 325/2022, în caz de dezordine în masă, de calamități naturale, de alte circumstanțe neprevăzute, care îi pun pe alegători în pericol sau fac imposibilă efectuarea votării, președintele biroului electoral al secției de votare poate suspenda votarea pentru cel mult 2 ore.
În cazul în care procesul de votare suspendat conform alin. (1) nu poate fi reluat în timp de 2 ore, votarea se consideră suspendată pe un termen ce nu va depăși 2 săptămâni, iar Comisia Electorală Centrală, în termen de 3 zile, va adopta o hotărâre privind data reluării votării suspendate.
Scopul elaborării proiectului de regulament constă în stabilirea clară a mecanismului și procedurilor electorale ce vizează modul de păstrare a buletinelor de vot, a listelor, a documentelor (materialelor) și a echipamentului electoral, precum și întocmirea și transmiterea procesului-verbal în cazul suspendării votării.
Observațiile, sugestiile și propunerile cu valoare de recomandare asupra acestui proiect pot fi trimise până la data de 7 mai 2024, inclusiv, la adresa poștală: Republica Moldova, MD-2012, mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119 sau la adresa de e-mail: info@cec.md.