Administrația Națională a Penitenciarelor vine cu unele precizări privind ex-angajatul sistemului administrației penitenciare, bănuit de omorul intenționat al unei femei însărcinate, plasat actualmente în arest preventiv pentru 30 de zile.
Bănuitul a activat în cadrul sistemului administrației penitenciare în perioada noiembrie 2020 – iunie 2023.
În perioada activității la instituție, în privința sa nu au fost înregistrate proceduri disciplinare și nu au parvenit plângeri din partea deținuților sau a angajaților în privința comportamentului acestuia. Relațiile de muncă cu salariatul au fost încetate în iunie 2023 din cauza unor probleme de sănătate fizică, incompatibile cu serviciul militar.
Administrația Națională a Penitenciarelor regretă profund această tragedie și reiterează importanța respectării normelor de conduită morală și sociala, a prevederilor legislației de către toți cetățenii, în special de către angajații sistemului administrației penitenciare.
Totodată, instituția condamnă orice conduită care atentează la valorile morale, la integritatea vieții și sănătății persoanelor.