CEC: Alegătorii din localitățile unde vor avea loc alegeri în data de 19 mai sunt invitați să verifice datele din listele electorale

Alegătorii din cele 9 localități, unde pe 19 mai, vor avea loc alegeri locale noi și parțiale, pot verifica online, începând cu ziua de astăzi, corectitudinea întocmirii listelor electorale și informațiile despre secția de votare la care sunt arondați.

Verificarea datelor din lista electorală poate fi efectuată accesând pagina www.verifica.cec.md, urmând pașii corespunzători. Tot aici, la rubrica „Află unde să votezi”, alegătorii pot afla mai multe informații despre secția de votare unde sunt așteptați în ziua scrutinului.

Totodată, potrivit legislației electorale, alegătorul se poate adresa la biroul electoral al secției de votare, ce corespunde domiciliului sau reședinței sale, pentru a solicita, în baza documentelor doveditoare, includerea sau excluderea din listă, corectarea erorilor comise la înscrierea datelor despre sine ori despre alți alegători.

Modificări în listele electorale pot fi solicitate cu cel puțin 7 zile înainte de ziua alegerilor, adică până la 12 mai 2024. Biroul electoral comunică imediat registratorilor din cadrul autorităților administrației publice locale modificările solicitate cu anexarea actelor doveditoare.

Amintim că alegătorul poate fi înscris numai într-o singură listă electorală şi la o singură secţie de votare în baza actelor ce atestă domicilierea sa în perimetrul secţiei de votare respective. Persoana care are domiciliu și reședință valabilă (termenul înregistrării nu poate fi mai mic de 3 luni până la data scrutinului), se înscrie în lista electorală ce corespunde secţiei de votare în a cărei rază teritorială aceasta își are reședința.

Total
0
Shares
Total
0
Share