Un tânăr din Moldova a fost prins cu certificat falsificat pentru călătoria spre Italia

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest documentează un tânăr moldovean în privința unei fraude documentare înregistrată în punctul de trecere a frontierei Leușeni.

Astăzi, 8 mai 2024, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, conaționalul de 29 de ani, în calitate de pasager ruta ”Moldova-Italia”. Existând suspiciuni și conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea controlului în linia a doua, ca urmare a fost depistat un certificat de competență, pretins a fi emis de către autoritățile din România.

La examinarea documentului, prin intermediul tehnicii speciale, a fost constatat că acesta conține semne vădite de falsificare.

Persoana a declarat că își perfectase certificatul acum trei luni, prin intermediari identificați pe rețelele de socializare. 100 EUR ar fi costat toate serviciile de obținere ilegală a documentului.

Conform procedurilor, certificatul falsificat a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei în laboratorul criminalistic al IGPF. Cercetările continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share