Proiectul de lege care vizează perfecționarea guvernanței și reglementării sectorului de alimentare cu apă și de canalizare a fost adoptat de Parlament în lectura a doua.
Potrivit documentului, se introduce noțiunea de arie de operare, care reprezintă aria geografică ce cuprinde unitatea administrativ-teritorială în care operatorul primește dreptul de a presta serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, în baza contractului de gestiune. De asemenea, sunt operate modificări în vederea eliminării abordării diferențiate între operatorii care prestează servicii de alimentare cu apă și de canalizare la nivel de raion, municipiu, oraș și cei care activează la nivel de sat sau comună. Astfel, se include licențierea obligatorie pentru operatorii în a căror arie de operare sunt mai mult de 10000 de locuitori, conform datelor oficiale privind populația furnizate de Biroul Național de Statistică. Totodată, autoritățile administrației publice locale din localitățile care au mai mult de trei mii de locuitori vor putea să delege serviciul doar unui operator licențiat, după o perioadă de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Documentul mai prevede includerea criteriului obligatoriu de asigurare a calității apei potabile, urmând a fi prezentate certificatele confirmative. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va fi responsabilă de aprobarea tarifelor pentru titularii de licențe. Totodată, Guvernul va crea un sistem informațional „Managementul serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare”, pentru monitorizarea activității tuturor operatorilor din domeniu, care va fi gestionat de ANRE.
Actul adoptat mai prevede că autoritățile administrației publice vor putea stabili, în structura tarifului pentru serviciu, o cotă de dezvoltare. Aceasta va fi utilizată pentru modernizarea și construcția infrastructurii aferente serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.
De asemenea, va fi constituit un mecanism de autorizare, construcție, înregistrare, control, exploatare și întreținere a sistemelor individuale de colectare și epurare a apelor uzate în localitățile rurale. Astfel, se va asigura acoperirea completă a necesităților de apă și canalizare în toate zonele, indiferent de configurația lor geografică sau demografică.
Potrivit autorului inițiativei legislative, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, proiectul este unul indispensabil pentru a putea asigura toți cetățenii cu servicii de alimentare cu apă și de canalizare calitative și sustenabile. În plus, prin acest proiect se dorește ca cetățenii să achite un preț corect, ca toți operatorii să fie monitorizați, iar toate serviciile să fie transparente.
Anterior, proiectul a fost supus consultărilor publice cu participarea reprezentanților autorităților publice centrale și locale, a operatorilor serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, precum și reprezentanților societății civile.