China a acuzat luni serviciul britanic de informaţii MI6 că a recrutat un cuplu care lucra pentru guvernul central de la Beijing, după luni de acuzaţii reciproce de spionaj între regimul comunist şi ţările occidentale, scrie News.ro
Ministerul Securităţii de Stat a declarat într-un mesaj pe contul său oficial de WeChat că a adunat dovezi şi a luat „măsuri decisive” împotriva cuplului, adăugând că o anchetă este în curs de desfăşurare. Potrivit sursei, agenţii MI6 au recrutat un bărbat pe nume Wang, care avea un „rol confidenţial” în cadrul aparatului central de stat, împreună cu soţia sa, al cărei nume de familie este Zhou.
„Recent, după o anchetă amănunţită, organele de securitate naţională au descoperit un caz major de spionaj în care serviciile secrete britanice (MI6) au determinat un cuplu, Wang şi Zhou, care erau membri ai personalului unui organism central de stat chinez, să dezerteze”, a declarat ministerul.
Potrivit acestuia, spionii britanici au început să îl abordeze pe Wang în timp ce acesta era student în Marea Britanie, în 2015, organizând mese şi vizite, pentru a-i „înţelege slăbiciunile, interesele şi cererile”. Profitând de „apetitul puternic pentru bani” (al lui Wang), aceştia i-au oferit misiuni de consultanţă foarte bine plătite, folosindu-se în cele din urmă de informaţiile la care avea acces în cadrul agenţiilor de stat. MI6 l-a convins apoi să se întoarcă în China pentru a-şi continua activitatea de colectare de informaţii pentru serviciile secrete britanice.
Ministerul chinez nu a oferit niciun detaliu despre tipul de informaţii transmise. Contactat de AFP, ministrul britanic de externe, care este responsabil de comunicarea MI6, nu a avut nicio reacţie imediată.
Serviciile de informaţii europene acuză China că desfăşoară resurse colosale pentru a modela opinii, a spiona economiile şi întreprinderile şi a pătrunde în instituţii şi universităţi. Beijingul neagă categoric acest lucru.
La sfârşitul lunii aprilie, în perioada premergătoare alegerilor europene, Germania şi Regatul Unit au anunţat arestarea sau punerea sub acuzare a cinci persoane suspectate de spionaj pentru China. Una dintre aceste arestări a stârnit o controversă deosebită: cea a lui Jian Guo, un german de origine chineză care a lucrat ca asistent al eurodeputatului german Maximilian Krah, cap de listă al partidului german de extremă dreapta (AfD) pentru alegerile europene, care încep joi. Beijingul a calificat aceste suspiciuni de spionaj drept „pură invenţie”.
În Marea Britanie, doi bărbaţi au fost inculpaţi la începutul lunii mai, fiind suspectaţi că au ajutat serviciile de informaţii ale teritoriului semiautonom chinez Hong Kong, un caz marcat de moartea subită a unui al treilea suspect.