Șoferii de camioane sunt atenționați să respecte limitele de circulație în zile cu maxime de peste 30 de grade Celsius

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) informează despre necesitatea respectării limitelor de circulație pe drumurile publice a mijloacelor de transport de mare tonaj în contextul temperaturilor caniculare preconizate pentru următoarele zile.

Inspectorii ANTA informează operatorii de transport rutier și conducătorii auto că, se interzice circulația pe drumurile naționale a mijloacelor de transport de mare tonaj (cu greutatea totală de peste 20 de tone), în legătură cu temperaturile ridicate, emise de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

Restricția este valabilă pentru zilele în care se prognozează o temperatură a aerului ce depășește +30°C, între orele 10:00 și 20:00.

Măsurile de restricționare a circulației rutiere are ca scop prevenirea deteriorării îmbrăcămintei rutiere din beton asfaltic pe drumurile publice.

Restricțiile menționate nu se referă la vehiculele care efectuează transporturile de persoane, animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală, care participă la intervenții în caz de forță majoră, cele dotate cu echipamente de prim ajutor și/sau antrenate la prevenirea, lichidarea situațiilor excepționale, vehiculele destinate transporturilor de mărfuri sub temperatură controlată și cele antrenate la reabilitarea drumurilor în limitele șantierelor de construcție.

În consecință, ANTA atenționează toți participanții la trafic că, în caz de încălcare a restricțiilor impuse, riscă sa fie sancționați in limitele articolului 224 alin.(12) din Codul contravențional.Amenda constituie de la 60 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, și de la 240 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

Totodată, ANTA îndeamnă operatorii de transport rutier să-și organizeze activitățile de transport rutier, în raport cu valorile termice de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

Total
0
Shares
Total
0
Share