Aglomerație mare în perioada estivală la Aeroportul Chișinău. Pasagerii sunt rugați să sosească cu 3 ore înainte de zbor

Aeroportul Chișinău, a fost vandut aeroportul, AIR Moldova, aeroportul international chisinau, avia invest

Cetățenii care au planificate zboruri de pe Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), pentru a evita aglomerația, sunt îndemnați să vină cu trei ore înainte de zbor. În perioada estivală, potrivit responsabililor, fluxul de pasageri este unul majorat.

”Dragi pasageri, dat fiind faptul că în perioada estivală orarul zborurilor este unul foarte încărcat, iar fluxul de pasageri este unul majorat, îndemnăm să călătoriți responsabil și să veniți cu cel puțin trei ore până la zborul planificat, pentru a reuși parcurgerea formalităților necesare călătoriei și pentru a evita întârzierea la zbor”, se arată în mesajul administrației aerogării.

Pasagerii mai sunt îndemnați să consulte tabelul online înainte de a porni spre aerogară. Un flux majorat se atestă în această perioadă și la frontierele terestre.

Reamintim cetățenilor că, începând cu 1 mai 2024, accesul în aerogară este permis doar celor care au bilete de călătorie. Ceilalți sunt lăsați să aștepte afară.

Pentru pasageri se va permite intrarea în incinta aerogării în baza prezentării biletului și a documentului de călătorie, al căror control va fi efectuat de către reprezentații administrației aeroportuare. După procedură, pasagerul va continua cu înregistrarea la rută, ulterior se va prezenta la controlul de securitate și al documentelor, urmând controlul vamal și așteptarea cursei în sala sterilă.

Restricțiile au intrat în vigoare încă în perioada sărbătorilor pascale. Asemenea reguli au fost instituite și în perioada pandemiei de COVID-19.

Total
0
Shares
Total
0
Share