Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei nu va mai exista. Guvernul a aprobat proiectul de lege

Așa cum am anunțat în prima jumătate a lunii iunie, Guvernul a aprobat vineri un set de modificări la Legea cu privire la Poliția de Frontieră, ”menite să îmbunătățească procesul educațional și formarea profesională” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum și ”să înlăture vulnerabilitățile și normele interpretabile din legislația existentă”.

Astfel, principalele modificări vizează:

– excluderea Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei din structura organizatorică a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și absorbția acestuia de Academia „Ștefan cel Mare”, ceea ce va permite dezvoltarea procesului de formare profesională în cadrul sistemului afacerilor interne la cele mai înalte standarde;

– modificarea structurii ierarhice a Poliției de Frontieră, prin instituirea de subdiviziuni subordonate cu competență națională în cadrul Poliției de Frontieră;

– îmbunătățirea cadrului normativ privind competența Poliției de Frontieră în asigurarea menținerii regimului frontierei de stat, regimului zonei de frontieră, precum și a regimului și ordinii publice în punctele de trecere a frontierei de stat rutiere, aeriene, fluviale, portuare și feroviare;

– dreptul Poliției de Frontieră de a colecta, prelucra și păstra informațiile despre persoanele și mijloacele de transport care traversează frontiera de stat, care vor fi stocate în centre de date proprii, precum și de a consuma date din sisteme informaționale terțe în conformitate cu cadrul normativ în domeniul schimbului de date și interoperabilității.

Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei este o subdiviziune din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, misiunea căreia este de a asigura formarea iniţială şi, după caz, formarea continuă a personalului Poliţiei de Frontieră. Formarea iniţială în Centru de Excelență se organizează prin învăţământ cu frecvenţă la zi, cu durata de 2 ani.

Obiectivul general al Centrului de Excelență este desfăşurarea procesului de învăţământ pentru formarea aptitudinilor şi perfecţionarea deprinderilor poliţiştilor de frontieră necesare îndeplinirii la nivel înalt a misiunilor de supraveghere şi control al frontierei de stat, însuşirea prevederilor legislaţiei şi aplicarea normelor legale din domeniul de competenţă.

Pentru a intra în vigoare, propunerile de modificare a legislației trebuie să fie supuse procedurii legislative, apoi promulgate, după care să fie publicate în Monitorul Oficial, cu intrarea în vigoare din data publicării sau din data indicată în lege.

Total
0
Shares
Total
0
Share