Un permis de conducere și unul de ședere falsificate au fost depistate la doi cetățeni la Aeroportul Internațional Chișinău

În cadrul unui control suplimentar, polițiștii de frontieră au descoperit asupra unui cetățean al Siriei, dar și la un conațional, documente cu semne rezonabile de falsificare. Ambele persoane s-au prezentat pe sensul de intrare în țară, în Aeroportul Internațional Chișinău, conaționalul venea din Franța, iar străinul din Dubai.

În primul caz, conform analizei de risc, după identificarea moldoveanului de 38 de ani, a fost luată decizia extinderii controlului în linia doua. Ca urmare, printre documentele deținute a fost depistat un permis de conducere pretins a fi eliberat de către autoritățile române acum șase ani. La verificarea amănunțită, cu ajutorul tehnicii speciale, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul conține elemente de falsificare.

Cetățeanul Siriei în vârstă de 39 de ani a declarat polițiștilor de frontieră că este în tranzit Republica Moldova spre Ucraina, prezentând adițional un permis de ședere ucrainean. În timpul controlului amănunțit al permisului a fost stabilit că actul nu corespunde unuia autentic, conținând indici de falsificare.

În fapt, actele au fost ridicate și urmează să fie supuse cercetărilor suplimentare. Cazurile sunt documentate în continuare sub toate aspectele legale. Cetățeanului Siriei i-a fost refuzată autorizarea trecerii frontierei de stat.

Total
0
Shares
Total
0
Share