Maestrul Gheorghe Urschi a fost internat în spital

Gheorghe Urschi, scenă, umorist, regele umorului, moldova

Umoristul Gheorghe Urschi a fost internat la Spitalul Clinic Republican ”Timofei Moșneaga” din Chișinău. Informația a fost confirmată pentru Realitatea.md, de către purtătoarea de cuvânt a instituției, Marina Zibliuc.

”Putem doar confirma că pacientul este internat la SCR ”Timofei Moșneaga”, a declarat Marina Zibliuc.

Conform reprezentanților instituției, rudele actorului au cerut ca informațiile să rămână confidenţiale.

Gheorghe Urschi s-a născut în 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. Este actor, prozator, dramaturg. Și-a făcut studiile la Școala Teatrală „Boris Șciukin” din Moscova (1965-1971). Și-a început activitatea de actor la Teatrul Republican pentru Copii și Tineret „Luceafărul” și a debutat cu volumul de nuvele „Dealul fetelor” (1977). Este membru al Uniunii Teatrale și Uniunii Scriitorilor din Moldova.

În anul 2008, Gheorghe Urschi a fost distins cu „Ordinul Republicii”, în 2012 i s-a conferit titlul onorific de „Artist al Poporului”, iar în 2019 i s-a acordat Premiul Național. După „debutul promițător” (Ariadna Șalari), editează cărțile „Insula adolescenței” (1980), „Băiatul cu ghitara” (1986), „Cazuri și necazuri” (scheciuri și povestiri umoristice) și „Eu sar de pe fix” (1995). În anul 2008, scoate de sub tipar „Scrieri alese” în trei volume. A tradus din opera mai multor scriitori de limbă rusă (M. Gorki, A. Vampilov, V. Astafiev ș.a.) și a scris versuri pentru diverse piese de muzică ușoară.

În iunie 2011 a suferit un atac cerebral, urmând un an de spitalizare, printre care 4 luni la o clinică de reabilitare în Israel.

Total
0
Shares
Total
0
Share