CEC avertizează: Alegătorii își pot declara noul loc de ședere până în 25 septembrie

Comisia Electorală Centrală informează că cetățenii cu drept de vot care, după ultima participare la alegeri, şi-au schimbat locul de şedere, au dreptul să-şi declare locul nou de şedere la organul administrației publice locale, pentru a putea fi înscrişi în lista electorală la secţia de votare, corespunzător locului şederii.

Prin această procedură, alegătorul va fi înscris în lista electorală de bază, corespunzător locului șederii. Concomitent, alegătorul va fi radiat automat din lista electorală unde acesta își are domiciliul sau reședința temporară valabilă.

La depunerea declarației, alegătorul va prezenta actul de identitate pentru confirmare. Registratorul va face mențiunile necesare în Registrul de Stat al Alegătorilor și va elibera o recipisă privind confirmarea faptului declarării locului nou de ședere.

Termenul de depunere a declarațiilor este de cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, adică 25 septembrie.

Declarația depusă este valabilă doar pentru un singur scrutin electoral. Declarațiile depuse pentru scrutinele anterioare nu sunt valabile.

Total
0
Shares
Total
0
Share