VIDEO // Moldova poate adera la UE, dar fără să renunțe la suveranitate, tradiții, valori și la relațiile comercial-diplomatice cu toate țările lumii, spune Victoria Furtună, candidat la alegerile prezidențiale

Într-un interviu pentru presa ungară, Victoria Furtună, candidat anunțat la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, a subliniat viziunea sa privind viitorul Republicii Moldova în contextul integrării europene.

„Viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, dar cu păstrarea relațiilor diplomatice și comerciale cu toate țările lumii”, a afirmat Furtună. Ea a subliniat că țara își dorește cu adevărat să devină parte a Uniunii Europene, dar „cu o condiție esențială: să fie o uniune europeană bazată pe principii economice, nu pe o politică expansionistă.”

Candidatul Victoria Furtună propune o platformă centrată pe pace și realism geopolitic, scrie politologul francez Alexandre del Valle

În ceea ce privește negocierile pentru aderare, Furtună a insistat pe importanța independenței și suveranității Moldovei: „Dacă Republica Moldova va negocia cu succes condițiile de aderare și va fi acceptată în marea familie europeană, considerăm că este vital ca țara noastră să rămână independentă, neutră și suverană.”

Candidatul a subliniat, de asemenea, importanța valorilor tradiționale în păstrarea identității naționale: „Trebuie să apărăm și să promovăm valorile familiei tradiționale, formate din mamă – femeie și tată – bărbat, acele principii care au asigurat continuitatea națiunii noastre. Astfel, ne putem păstra identitatea ca moldoveni, fără a ne supune principiilor sau valorilor minorităților.”

Victoria Furtună și-a exprimat încrederea că această abordare va asigura un viitor prosper și stabil pentru Republica Moldova, menținând în același timp valorile și tradițiile naționale.

Total
0
Shares
Total
0
Share