VIDEO // Filat denunță „circul” licitațiilor de la AIC: „Lagardere este singurul favorit”

Fostul premier Vlad Filat a criticat din nou modul în care autoritățile gestionează procesul licitațiilor spațiilor comerciale de la aeroport. Potrivit lui, concursurile nu sunt decât un circ și le-a recomandat celor care le organizează să-și asume public faptul că vor să transmită spațiile comerciale unei singure companii – „Lagardere”, singura firmă care, de fapt, a participat la toate licitațiile de până acum, scrie ziua.md

„În ceea ce ține de aeroport…Circul ăsta care se întâmplă odată cu licitația, cu schimbări de legi, cu învârtitul și răsvârtitul… Dar asumați-vă, spuneți: noi am decis că transmitem aceste locații companiei franceze „Lagardere” și totul o să fie foarte clar. Dar toate jonglările astea sunt de râsul lumii”, a spus Filat.

Fostul premier a acuzat autoritățile și faptul că „nu au capacitatea de a gestiona în general aeroportul”.

„Cu darea în chirie s-a vorbit de atâtea ori, dar gestionarea și atitudinea față de oameni în procedura de plecare și venire a propriilor cetățeni este imorală. Tu nu poți pe propriii tăi cetățeni să te porți ca la strungă. Nu se poate de intra, afară nu ai loc de parcare, înăuntru rânduri peste rânduri. Asta înseamnă incapacitate”, a adăugat Filat.

Amintim că, în 9 septembrie, licitația privind concesionarea spațiilor comerciale de la Aeroportul din Chișinău a fost amânată din nou, pentru a cincea oară în acest an. De această dată, termenul de depunere a dosarelor de participare la concurs a fost prelungit până în 28 septembrie.

La fel ca în celelalte cinci cazuri, singurul participant la licitație a fost compania franceză Lagardere, despre care există bănuieli că ar fi favorizată de oameni din Guvern.

Total
0
Shares
Total
0
Share