VIDEO // Natalia Morari și-a lansat candidatura în cursa prezidențială la Leova-Bumbăta: „Moldova Nouă” – un plan ambițios de transformare a țării

Candidatul la alegerile prezidențiale, Natalia Morari, și-a lansat oficial campania electorală, la Leova-Bumbăta, un loc pe care îl consideră emblematic pentru problemele actualei guvernări. În discursul său, Morari a subliniat că drumul dintre cele două localități este un simbol al corupției și lipsei de viziune din partea autorităților.

„Am ales acest loc simbolic pentru că drumul Leova-Bumbăta reprezintă tot ceea ce nu funcționează în această țară: corupția, lipsa de transparență și viziune. Mă angajez să schimb această stare de lucruri prin programul meu ambițios – Moldova Nouă”, a declarat Natalia Morari.

Candidatul a prezentat principalele direcții din programul său, axându-se pe reforme rapide și bine gândite, care, potrivit ei, vor avea un efect imediat asupra tuturor aspectelor vieții sociale și economice. Morari a subliniat importanța dezvoltării economice pentru asigurarea unor pensii și salarii decente, dar și pentru îmbunătățirea serviciilor medicale.

„Nu pot exista pensii mari fără o economie dezvoltată, salarii decente pentru profesori și medici fără întreprinderi profitabile, și medicină de calitate fără creștere economică. Voi fi președintele noii generații și nu voi ezita să spun adevărul”, a afirmat Morari.

În finalul discursului, Natalia Morari a fost fermă în a avertiza că nu va face promisiuni nerealiste, dar a subliniat că rezultatele muncii vor fi vizibile și palpabile pentru toți cetățenii.

„Gratuități nu vor exista. Халявы не будет. Va trebui să muncim foarte mult, dar rezultatul va fi palpabil și vizibil imediat, de fiecare dintre voi”, a încheiat candidata.

Total
0
Shares
Total
0
Share