O locuitoare a Municipiului Chișinău a cumpărat o cutie de carne a producătorului „Axedum”. Mare i-a fost mirarea când ajunsă acasă aceasta a observat că carnea constituie doar 75% din ceea ce a cumpărat, restul fiind doar resturi care nu sunt comestibile.
„Bussines moldovenesc, la două kilograme de carne, 515 grame de resturi ascunse, adică piele, intestine și alte bucăți pe care greu le poți numi comestibile. „Axedum”, vă mulțumesc pentru onestitate.” a scris pe Facebook Galina Butucel-Chilaru.
Un reprezentant al companiei în scurt timp a venit cu un răspuns. Aceștia au recunoscut că în ceea ce a cumpărat Galina s-ar putea regăsi și aceste resturi și au promis că vor pedepsi angajații care au procedat astfel. „Ceea ce e în imagine este o încălcare, angajatul care a permis această gafă va fi găsit și pedepsit„, a scris reprezentantul companiei.
În comentarii oamenii au început să mărturisească istorii asemănătoare cu care s-au confruntat. „Nu vă plac penele? Pur și simplu nu știți cum se gătesc”, „Cu un astfel de marketing în scurt timp carnea din străinătate va deveni mai populară din nou, chiar dacă este de câteva ori mai scumpă, în schimb este de o calitate superioară”, acestea sunt doar unele din comentariile lăsate la postarea Galinei.